pt lume o sa mor, vor plange... dar se vor bucura in suflet k lumea inca e a lor;
ce grea e bezna unde ma-nchin regelui timp ce mi-a invins speranta ca sunt nemuritor.
de multe ori ma simt ca ei. condamnat la viata, condamnat sa nu-nteleg,
gol ca un pustiu, sunt singur si mi-e frig, lumina imi intinde mana, dar eu intorc spatele si plec.
k o fiara ranita, fara bucati din trupul ei, care-si cauta familia pierduta, mai aud ecouri care sunt de pe drumul vietii
fiara se numeste suflet si locuiste in spatele oaselor imbracate-n zdrente.
ar trebui sa tac cum n-am facut de-atatea ori , rechinii naufragiaza-n larg sau mor,
decat sa ma accepte ca ocean ,
imi trimit sageti de peste tot, ce vina am ca lupta mea nu e aici si-i las singuri cu sagetile si nebunia lor .
vreau sa ma inalt, apoi ma inalt si cad. aripi nu am pt ca zeii au dat nemurirea lor pe dragostea pt femei , apoi s-au prabusit in iad;
si vreau sa uit de ce-au facut in nopti pierdute... mort de beat.
trebuie sa duc aceasta calatorie pana la final, nu stiu ce inseamna dar sigur il voi afla.
defapt in cunoastere nu exista alfa si omega; finalul exista pt ce-a mai ramas din oameni, oase in pamant si speranta trezirii in viata ce va urma.
mi-e rusine ! si ca uneori sunt ca voi, si voi ca mine ,
poate am gresit lumea in care am venit imi spun,
dar vad ca nu-i asa, cand ma prabusesc in tot ce-i mai lumesc si-mi place asta la nebunie.
maine e o noua zi, poate e o noua sansa...
Onu care iubeste lumea se va trezi alaturi de Onu care e k o fiara ranita si fara casa;
doua familii mari ne asteapta,
lumea pe Onu fals si gol, lumina pe celalalt Onu invins si aproape mort.
ma rog... inca nu mi-am pierdut speranta, sigur nu voi avea si lumea si lumina la un loc,
dar poate voi intelege ceva din toata viata , pana voi inchide ochii si cartile de joc.